De ce cred eu ca Alexandra Stan ar trebui sa apeleze la mediere

Stiu, vorbesc de un subiect fierbinte.  Mai stiu ca avem un caz mult mediatizat si mai stiu ca violenta asupra femeilor si copiilor este la cote mari in Romania. Avem o legislatie permisiva, avem o cultura permisiva si misogina totodata si ne place telejustitia.

Mihaela Radulescu declara deunazi:

“Bărbatul ăsta nu merită nici măcar atenţia pe care i-o acordăm. Ar trebui să fie luat de acasă la ora 5 dimineaţa, cu mascaţii, să-l închidă şi să-i dea interdicţie să se mai apropie de Alexandra Stan

Dacă mă vede pe stradă, în Bucureşti, şi îmi arde un pumn în faţă pentru că i-am ţinut partea Alexandrei Stan? Trebuie să fie dus la închisoare şi să primească amenzi usturătoare, să vândă tot ce are ca să plătească daune morale”

Drept e: Marcel Prodan e bun de platit daune morale. Vorbim de o cariera in plina ascensiune a unei fete frumoase, talentate ce, daca nu e bine sfatuita, poate sa faca greseli pe care s-ar putea sa le regret mai tarziu.

Baiatul in cauza are in mana niste carti destul de bune care, dublate de o legislatie usurica, ii pot permite sa se aleaga cu o condamnare cu suspendare si cu portofelul ramas doldora de bani,  cu un contract in disputa care o opreste pe Alexandra Stan sa mai cante melodiile care au consacrat-o pentru ca sunt ale lui, nu ale ei. Poate ca isi va recupera banii ce i se cuveneau conform contractului (vorbim de 40.000 EURO), insa chiar nu se poate mai mult?

Ei bine, justitia nu poate cu siguranta mai mult. Legea e lege si se aplica indiferent de sentimente.

Avem deja un inceput.

Departe de mine gandul de a incuraja practica romaneasca de a ramane cu batausul, insa o negociere la sange asistata de un mediator impartial in care pe masa Alexandrei sa stea retragerea plangerii, dar si cererea unor conditii ultra avantajoase pentru cariere ei, precum si despagubiri morale, iar pe masa lui Marcel Prodan sa stea contractual si talentul lui de impresar,  ar da cu siguranta roade mai bogate pentru amandoi.

Un pic de promo

Vă aducem la cunoştinţă că Asociaţia ,,Camera Mediatorilor din România”, în parteneriat cu IBS TV demarează  MARŢI, 25 iunie 2013 un program pilot privind difuzarea unor emisiuni săptămânale despre procedura medierii.

 

Emisiunile difuzate sub egida ,,Dreptul la mediere” pot fi vizualizate  ÎN DIRECT, prin intermediul televiziunii digitale, în fiecare MARŢI, începând cu orele 17.00.

Emisiunea se va putea urmării în direct pe Internet la adresa www.ibs-tv.ro. În cadrul emisiunii se vor putea adresa întrebări în direct prin telefon.

 

Camera Mediatorilor din România va populariza acest eveniment si pe pagina sa de Facebook (www.facebook.com/CameraMediatorilorDinRomania). În măsura în care este posibil vă solicităm sprijinul să distribuiți mesajul de pe Facebook celor care pot fi interesați.

 

Pentru mai multe detalii, accesati: http://ibs-tv.ro/tv/ibstv/extra/video/promo-dreptul-la-mediere/

Cat mai costa dezbaterea unei succesiuni?

In cazul unui deces, oricat de dureros ar fi, rudele trebuie să se mobilizeze si sa faca demersurile necesare pentru deschiderea succesiunii. Pentru aceasta, mostenitorii trebuie sa se adreseze unui notar public, de unde li se va elibera un certificat de mostenitor legal sau testamentar. In plus, tot acum se face si un inventar al bunurilor defunctului.

Am avut acum cateva zile de-a face cu un caz de succesiune care mi-a aratat inca o data, daca mai era nevoie, ca mediatorii au piata cat cuprinde. E nevoie doar de timp pentru a se intelege ca medierea nu numai ca e neceasara, dar, mai ales, reduce costurile.

Sa fac un rezumat – cazul se referea la succesiunea deschisa ca urmare a decesului sotului, intr-o familie fara copii, dupa 30 de ani de casnicie, fara testament. Nici nu va puteti imagina cum s-au mobilizat fratii sotului decedat sa-si ceara drepturile. Si-au amintit si de avorturile pentru care au cerut bani fratelui decedat si pe care sotia decedatului nu a vrut sa le plateasca si de aerele de cucoana ale proaspetei vaduve. Si toate acestea intr-un mediu foarte formal: la notar.

Rezultatul? Vaduva i-a despagubit cu bani cash cat sa-si cumpere jumatate din casa, datoriile au ramas la vaduva cu promisiunea ca ceilalti vor accepta sa vanda masina ca sa le achite si cu banii ce-i mai aveau de recuperat de la Pensii in asteptare. Finalul? Fratii nu mai vor sa vanda masina si vaduva acum tine o cutie de tabla in fata casei pentru care plateste rate la banca.

O sa ma intrebati cum ar fi putut interveni un mediator intr-un astfel de caz, poate. Si numai pentru ca ar fi facut un plan de actiuni concret si ar fi definit ce atributii ii revine fiecaruia ar fi ajutat. Poate ca atunci cand erau pusi in situatia sa accepte o actiune de intreprins, cei care si-au dat acordul cu jumatate de gura si-ar fi dat arama pe fata, permitand celui mai slab sa-si dea seama ca decizia de a plati aiurea jumatate de casa lasand celelalte lucruri in aer nu renteaza. E posibil sa nu se fi ajuns al o intelegere, insa era clar ca rezolvarea nu se putea face decat in instanta si nu s-ar fi pierdut timp. Sau, poate ca talentul mediatorului ar fi facut partile, dupa ce-si varsau amarul, sa accepte ca toti l-au iubit pe defunct si nu merita sa se paruie inutil

Singura remuscare tarzie e cea care nu vine nicioadata

Stiti vorba aceea: „mai bine mai tarziu decat niciodata”?

Da, cred că niciodată nu este prea târziu pentru a cere sincer scuze.

Ei bine, majoritatea producatorilor ale caror produse ar putea cauza un prejudiciu (vezi cazul masinilor chemate in service) isi cer scuze clientilor. Majoritatea partilor vatamate au insa nevoie uneori de mai mult decat simple scuze. Si ca urmare urmeaza procese si atunci pare legitima si intrebarea producatorului: „de ce sa-mi cer scuze”?

Eu susțin că este aproape întotdeauna un lucru bun – atât din punct de vedere etic cat și strategic. Spun si strategic pentru ca reclamantul va lupta mai mult in absenta unei scuze. Absenta unei remuscari reale va conduce la acumularea unor frustari si mai mari crescand gradul de culpabilitate al producatorului.

Justitiabilii nu au posibilitatea sa lucreze cu „scuze”. In litigiile civile pentru daune materiale, cand avocatii si martorii vorbesc, scuzele nu fac parte din ecuatie (poate doar in soap opera americane).

Medierea este insa diferita. In mediere partile se reunesc pentru scopul expres de a vorbi fata in fata despre disputele lor intr-un mediu care incurajeaza comunicarea, intr-un mediua care incurajeaza si faciliteaza scuza ca o parte a rezolutiei. Pentru unii oameni auzul unui „imi pare rau” poate insemna mai mult decat orice dauna materiala sau a altui tip de pedeapsa.

Nu de putine ori scuzele pot rezolva cazuri de hartuire, discriminare malpraxis medical, responsabilitate pentru produse sau cazuri de vatamare corporala.

Asa ca, dragii mei,  “îmi pare rău” înseamnă ceva, indiferent de cât de mult va trebui să așteptați pentru a le auzi sau a le spune.